Care sunt prețurile pentru investigațiile cu RMN în Spitalul Judeţean Buzău?

0
14847

Noul aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară de la Spitalul Județean de Urgență Buzău este solicitat la capacitate maximă. Aproximativ 50 de pacienți au fost investigați deja cu ajutorul noului RMN, iar alți 210 se află pe lista de așteptare!

La începutul anului, Ministerul Sănătății a achiziționat, printr-un proiect național, nu mai puțin de 34 de sisteme de Rezonanță Magnetică Nucleară. Spitalul Județean de Urgență Buzău este una dintre unitățile medicale care au intrat în posesia unui astfel de sistem performant. După o perioadă de două luni, în care aparatul a fost montat iar apoi testat temeinic de către specialiști, noul RMN a fost dat în uz în data de 1 iulie. Aparatul funcționează la capacitate maximă încă din prima zi.

„De la începutul lunii au fost 21 de pacienţi internaţi în spitalul Judeţean şi 28 de pacienţi în ambulatoriu, atât prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate cât şi cu achitatrea la casieria Spitalului.” a spus Claudiu Damian, manager Spitalul Județean Buzău.
Pentru pacienții care nu beneficiază de asigurare de sănătate, tarifele pentru investigațiile cu RMN sunt însă destul de piperate.

„Tariful este acelaşi care îl raportează Casa de Asigurări de Sănătate, nu am pus niciun leu în plus, respectiv 450 de lei pentru fiecare parte investigată a corpului şi fără substanţă de constrast. Cu substanţa de constrast este 700 de lei.” a adăugat Claudiu Damian, manager Spitalul Județean Buzău.

Cinci medici ai Spitalului Județean Buzău dețin competențe pentru a realiza investigațiile RMN. Rezonanţa magnetică nucleară este o metodă imagistică de înaltă performanţă, neinvazivă şi neiradiantă, care utilizează un câmp magnetic puternic pentru a obţine detalii de finețe a diverselor structuri componente ale corpului uman. Prin RMN pot fi investigate absolut toate organele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here