Poliţişti Capitalei au reţinut marţi trei bărbaţi care au fost prinşi în flagrant imediat după săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, respectiv complicitate la uzurpare de calităţi oficiale şi complicitate la tentativă de înşelăciune, potrivit Agerpres.ro.
Cei trei bărbaţi au fost imobilizaţi şi conduşi la audieri, extinzându-se investigaţiile.
În perioada aprilie – măi, poliţiştii au documentat activitatea infracţională a celor trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 43 şi 64 de ani, membri ai unui grup specializat în comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, iar pe 14 mai, unul dintre cei trei, în vârstă de 48 de ani, a fost prins în flagrant imediat după ce a abordat doi cetăţeni străini şi sub pretextul că ar fi turist.
Acesta le-a solicitat indicaţii cu privire la o unitate hotelieră, moment în care bărbatul de 43 de ani, declinându-şi calitatea falsă de poliţist, le-a solicitat să prezinte documentele şi banii pe care îi deţin asupra lor, iar, după verificare, le-a înapoiat.
În acest timp, cel de-al treilea bănuit a supravegheat în permanenţă, pentru a se asigura că nu sunt descoperiţi de către organele de poliţie ori alte persoane.
S-a stabilit că bărbatul în vârstă de 48 de ani, aflându-se, în data de 15 aprilie, în zona unei pieţe din Sectorul 1, prezentându-şi calitatea falsă de poliţist, ar fi deposedat o femeie de suma de 600 lei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, respectiv tentativă la înşelăciune, faţă de bărbatul de 64 de ani, iar faţă de ceilalţi doi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la uzurpare de calităţi oficiale şi complicitate la tentativă de înşelăciune, cu cei trei în stare de reţinere.
Sursă: AGERPRES