INCIDENT LA MATERNITATE

0
1435

Incident șocant, ieri seară, la Maternitatea Buzău. Unul dintre cei mai reputaţi medici ginecologi, Mircea Șuteu, a suferit un infarct chiar în timpul unei operaţii. Colegii săi au sunat la 112 iar medicul a fost transportat de urgenţă la un spital din Capitală.

Totul s-a petrecut ieri seară, în timpul unei operații dificile la o pacientă cu sarcină extrauterină. Solicitat la maxim de intervenția pe care o efectua unei lăuze, alături de o colegă din maternitate, doctorul ginecolog Mircea Șuteu s-a prăbușit pe podea. Colegii săi au sunat la 112, iar medicul șef al Unităţii de Primire Urgente Buzău, Adrian Zoican, care se afla de gardă, a decis transportul pacientului de urgență la un spital din București. Mai mult, Zoican l-a însoțit pe Mircea Șuteu în ambulanța înspre București. La orele prânzului, medicul Mircea Șuteu se afla în operație, însă până la această oră, nu se știe care este starea ginecologului buzoian.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here