Autorităţile publice din Prahova sunt în alertă de aseară după ce terenul de pe un deal a început să se scufunde. Această tasare de teren a condus la avarierea serioasă a două case aflate în zonă, iar autorităţile au decis ca cele patru persoane care locuiau acolo să fie evacuate.
Trei hectare de teren din Dealul Seciu au fost afectate de acest fenomen de tasare. Pământul s-a scufundat şi odată cu el şi cele două case din zonă au fost avariate serios. Domnul Gheorghe şi-a pus mâinile în cap când a văzut că munca de o viaţă ar putea fi înghiţită de pâmânt.
În această casă nu se mai poate sta, dar proprietarul spune că nu are unde să se ducă. Azi noapte a rămas în locuinţă, chiar dacă i s-a propus evacuarea, dar pe termen lung trebuie să găsească o soluţie.
În aceaşi situaţie este şi soacra lui Gheorghe, care locuieşte în casa apropiată.
Specialiştii susţin că zona este activă din punct de vedere al alunecărilor de teren şi că locuinţele nu se mai pot consolida.
Niciuna dintre locuinţe nu era asigurată, dar cum situaţia este gravă, autorităţile încearcă să găsească o soluţie.
Specialiştii susţin că este costisitor să faci consolidare de mal în acea zonă şi că asta se poate realiza abia după ce vor studia terenul pentru a vedea dacă merită ca primăria să aloce bani pentru aşa ceva. Până la tragerea concluziilor, autorităţile caută teren pentru ca cele două familii să-şi facă case noi.