DE CE FUG MEDICII? (2)

0
1446
Numai în ultimul an, de la Spitalul Municipal din Rm. Sărat au plecat doi medici cu experiență, foarte apreciați de pacienți: medicul ortoped Sergiu Danielescu și medicul chirurg Oana Goidescu. Conducerea unității medicale susține că aceștia au părăsit spitalul din motive personale, nicidecum instituționale.
Potrivit unor surse, 2018 va aduce însă noi plecări în rândul medicilor de la spitalul municipal, fără să fie vorba de cadrele medicale care urmează să se pensioneze.
Care ar fi motivele pentru care medicii părăsesc o unitate medicală în care s-au făcut investiții uriașe?
Reporterii TVSudEst au încercat să afle și alte rațiuni care stau la baza acestui fenomen îngrijorător.
Unele voci din interiorul unității medicale, din Rm. Sărat, susțin că între medicii de pe anumite secții există stări de tensiune, care duc deseori la conflicte. Realizarea graficelor de gărdă, potrivit cărora unii medici ar avea mai multe și ar încasa venituri mai mari, iar alții mai puține, este doar un unul dintre motivele care provoacă animozități. Conducerea unității medicale neagă existența unei astfel de situații, însă recunoaște că în anumite momente au existat tensiuni între medici, pe tema gărzilor.
Conflictele dintre medici pe tema gărzilor au adus în unele situații și la scandaluri, fapt ce i-ar fi determinat pe unii să plece.
Potrivit unor zvonuri, în luna decembrie, un medic chirurg și unul ortoped au ajuns să-și arunce cuvinte grele pe holurile spitalului din Rm. Sărat, iar scandalul ar fi degenerat, ajungându-se chiar și la agresiuni fizice. Conducerea unității medicale susține ca un astfel de incident nu s-ar fi produs, iar informația care circulă este doar un zvon.
Într-un sistem medical mai bolnav decât pacienții este grav dacă medicii ajung să se răfuiască în văzul colegilor și chiar al bolnavilor. Și mai grav este faptul că actul medical se desfățoară într-o stare de tensiune, ceea ce poate duce la periclitarea acestuia. Conducerea spitalului din Rm. Sărat, prin vocea directorului medical, Felicia Vasile, neagă cu vehemență existența unor astfel de conflicte.
Sunt toate acestea motive care stau la baza plecării medicilor de la Spitalul Municipal din Rm. Sărat?
Unele voci din interiorul unității medicale spun ca da, chiar dacă cei care se află la conducerea unității medicale nu confirmă existența unor astfel de tensiuni și chiar conflicte. În cazul în care zvonurile sunt adevărate, pentru că știm cu toții că nu iese fum fără foc, am vrea să știm cine tolerează aceste situații?
Reporterii TVSudEst au încercat să afle și de la cei doi medici, care au plecat în 2017, din unitatea medicală din Rm. Sărat, care sunt motivele care au stat la baza deciziei lor. Răspunsurile au fost scurte, fiind invocate motive personale, fără ca aceștia să dorească să facă alte comentarii.
Mihaela Ștefan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here