60 de licee din ţară vor deveni Centre de Excelenţă în Tehnologia Informaţiei

0
1744

Ministerul Educației Naționale a aprobat, la începutul anului, criteriile de selecție a liceelor care pot deveni Centre în cadrul proiectului „Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în disciplina Tehnologia Informației”.

Obiectivul principal al proiectului este asigurarea condițiilor optime de pregătire și dezvoltare a elevilor din clasele IX – XIII, profil matematică – informatică, prin înființarea și operaționalizarea, în toata ţara, a 60 de astfel de Centre de Excelență. Procesul de selecție este deschis, iar pentru a fi eligibilă, o unitate școlară interesată trebuie să transmită Inspectoratului Școlar Județean o scrisoare de intenție prin care își asumă un program deschis, pe o durată de cel puțin doi ani, de la data punerii în funcțiune a centrului.

În judeţul Buzău, prima unitate de învățământ care a depus deja dosarul la Inspectoratul Şcolar Judeţean este Colegiul Național ,,B.P.Haşdeu” din municipiul Buzău. Documentele au fost analizate şi trimise deja către Ministerul Educaţiei. Şi reprezentanţii Colegiului Naţional ,,Alexandru Vlahuţă,, din Râmnicu Sărat lucrează la dosarul necesar pentru a deveni Centru de Excelență.

Procesul de selecție are două etape: prima va fi realizată de fiecare inspectorat școlar județean pe baza a șapte reguli și se va încheia cu desemnarea câte unui centru la nivelul fiecărui județ. Etapa a II-a presupune o evaluare efectuată de o comisie națională, stabilită de Ministerul Educației Naționale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here