Autoritățile iau în calcul varianta ridicării unui pod de pontoane peste râul Buzău

0
1305

 

Mai este aproape o lună pănă la începerea lucrărilor de la podul de la Mărăcineni, moment care va da complet peste cap traficul dintre Muntenia de Moldova. Este și motivul pentru care autoritățile iau în calcul și varianta ridicării unui pod de pontoane peste râul Buzău, aşa cum s-a întâmplat în 2005, atunci când podul de la Mărăcineni s-a prăbuşit. De la 1 martie, sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat spre Buzău va fi închis pentru opt luni, perioada în care se fac reparaţii, iar intreg traficul va fi preluat integral de către celălalt  pod.

Autoritățile buzoiene sunt îngrijorate de modul în care se va desfășura traficul rutier pe podul de la Mărăcineni, începând din martie, atunci când efectiv vor începe lurările de reabilitare a obiectivului.  Reprezentanții Prefecturii iau în calcul și varianta amenajării unui pod de pontoane ce poate fi ridicat de Armată peste râul Buzău, aşa cum s-a întâmplat în 2005, atunci când podul de la Mărăcineni s-a prăbuşit. Pe podul de pontoane ar urma sa circule doar soferii din localitatile invecinate municipiului Buzau.

Podul de la Mărăcineni, de peste râul Buzău, este singurul din zonă care asigură traficul între Muntenia și Moldova. De la 1 martie, sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat spre Buzău va fi închis pentru opt luni, perioadă în care se fac reparaţiile, iar traficul va fi preluat integral de către celălalt  pod. Sefii Poliției din Buzău vor ca cel puțin zece polițiști sa fie mobilizați, zilnic, la cele două capete ale podului, pentru a dirija traficul în zonă.  Totodată, pentru fluidizarea traficului vor fi montate semafoare la Podul Mărăcineni, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din municipiul Buzău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here