Traficul feroviar în condiţii de iarnă pe raza judeţelor aflate sub Cod portocaliu şi Cod galben de vânt puternic şi ninsori viscolite

0
1303

Traficul feroviar se desfăşoară, joi dimineaţa, în condiţii de iarnă pe raza judeţelor aflate sub Cod portocaliu şi Cod galben de vânt puternic şi ninsori viscolite, şi nu sunt magistrale feroviare închise, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate ”CFR” SA, într-un comunicat de presă, transmis joi AGERPRES.

La acest moment, echipele de intervenţie verifică sistemul de alimentare cu energie electrică pe firul II, între staţiile Timişu de Sus şi Dârste, unde este semnalată o lipsă de tensiune în firul de contact, iar în intervalul orar necesar operaţiunilor de verificare şi intervenţie, traficul feroviar pe această distanţă se va desfăşura doar pe firul I.

De asemenea, în cursul nopţii de 17 spre 18 ianuarie 2018, circulaţia feroviară a fost întreruptă temporar, de la ora 21:45 la ora 1:50, între staţiile Băile Tuşnad şi Tuşnad Sat, unde personalul feroviar a intervenit pentru eliberarea liniei de cale ferată peste care s-au prăbuşit 11 copaci de pe versanţi, dar şi pentru remedierea deranjamentelor tehnice de la linia de contact. Circulaţia a fost redeschisă la ora 1:50, iar cele cinci trenuri de călători, care au staţionat temporar în gări, şi-au reluat traficul în condiţii de siguranţă.

„În continuare, echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub incidenţa celor două coduri de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situaţia o impune se va interveni operativ cu personal şi utilaje, astfel încât să menţinem operaţional traficul pe toate magistralele. Pasagerii sunt rugaţi ca, înainte de plecarea la drum, să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească”, precizează CFR S.A.

Totodată, călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările Bucureşti Nord, Braşov, Craiova, Iaşi şi Timişoara pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul camere web.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, două avertizări Cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabile până joi seară în 20 de judeţe din Moldova, Transilvania şi Oltenia, şi a prelungit Codul galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului pentru 18 judeţe.

Judeţele vizate de avertizările Cod portocaliu sunt: Iaşi, Vaslui, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Vrancea, Bacău, Neamţ, Tulcea, Buzău, Covasna, Braşov, Prahova, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj şi Caraş-Severin.

În acelaşi timp, pe lista judeţelor aflate sub Cod galben se află: Constanţa, Brăila, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Bistriţa Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Hunedoara, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Caraş-Severin.

Sursa: Agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here