Risc de TBC într-o școală din judetul Buzău!

0
1166

Nu mai puțin de 20 de elevi au ieșit pozitiv la testarea tuberculinică după ce profesoara de sport a primit de la institutul „Marius Nasta” diagnosticul de TBC. Direcţia de Sănătate Publică Buzău a ordonat o dezinfecție în şcoala cu probleme prin medicii care monitorizeaza situatia epidemiologică, însă conducerea nu a reacţionat deocamdată. Elevii urmează să fie consultaţi de către un medic specialist și apoi să facă radiografii la plămâni.

În cele două scoli în care preda profesoara de sport, diagnosticata cu TBC, la cea de centru din Topliceni și la o alta cu clasele I-IV, învaţă în total 174 de elevi. Dintre aceștia, 114 au fost testați cu tuberculină pentru a se vedea dacă au reacție la virusul bacilului Koch, vinovat de producerea TBC-ului. La 20 dintre ei, reacția a fost pozitivă, ceea i-a alertat pe epidemiologi.

Dintre cei 22 de profesori de la cele doua școli, primară și gimnazială, 16 si-au făcut radiografii și rezultatele au infirmat diagnosticul colegei lor.

Deși Direcţia de Sănătate Publică Buzău a recomandat dezinfecția urgentă, prin personalul medical care monitorizează cazul, conducerea Şcolii din Topliceni, de unde învaţă elevii cu suspiciune de TBC, a apreciat că nu este necesară.

Unii dintre elevii la care reacția tuberculinică a fost pozitivă nu au venit marţi la școală. Toţi cei 20 de elevi cu IDR pozitiv vor fi consultați de către un medic specialist TBC.

Tuberculoza este o boala infecto-contagioasă larg răspândită în întreaga lume, cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis. Deși este o boală tratabilă, tuberculoza reprezintă și în prezent o cauza majoră de deces la nivel mondial şi constituie o importantă problema de sănătate publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here