Vreme închisă, cu lapoviță și ninsoare la munte, ploaie și vânt puternic în minivacanta de 1 Decembrie

0
1384

„Foarte important de precizat este faptul că aspectul vremii se modifică semnificativ în următoarele zile față de cel de astăzi. Drept urmare, Administrația Națională de Meteorologie a instituit o informate meteorologică ce vizează intensificări ale vântului, polei, precipitații mixte la munte și cantități de apă moderate (…) În această minivacanță, de mâine, 30 noiembrie și până duminică, la scara întregii țări, vremea va fi în general închisă, înnorările vor fi prezente atât ziua, cât și noaptea și temporar se vor semnala precipitații”, a precizat Catrina.

Joi, 30 noiembrie, la nivel național, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. La munte vor fi ploi, lapoviță și ninsori, ce vor favoriza depuneri de polei. În restul teritoriului va ploua. Astfel, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Olteniei, nord-vestul Munteniei, dar și local în Transilvania sunt așteptate a se cumula cantități de apă importante. „Vorbim de cantități de apă de 15-20 și izolat 30 l/mp. Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, la rafală urmând a se depăși viteze de 60-70 km/h, în Banat și în zona Litoralului, și peste 85 km/h la altitudini mari, iar stratul de zăpadă va crește. Mâine, la orele amiezii așteptăm temperaturi între 2 și 15 grade Celsius”, spune meteorologul de serviciu.

În Capitală, pe 30 noiembrie, cerul va fi acoperit. Seara și noaptea temporar va ploua slab, iar vântul va sufla slab și până la moderat, dar ” nu ne va crea probleme”, a precizat meteorologul de serviciu. Maxima se va situa în jurul valorii de 9 grade Celsius, în timp ce minima va fi de 6-7 grade Celsius, iar dimineața vor fi condiții de ceață.

De asemenea, de Ziua Națională a României, vineri 1 Decembrie, vremea va fi închisă la nivelul întregii țări. „Sunt așteptate precipitații în partea de sud, centru și de est a țării și local în restul teritoriului. Vorbim de ninsori și lapoviță la munte, în timp ce în partea de vest și centru vor fi precipitații mixte și doar ploi în restul teritorului. Vântul se va intensifica treptat în partea de sud, sud-est și la munte, în special pe creste, iar la amiază sunt așteptate temperaturi cuprinse între 3 și 13 grade”, a menționat Catrina.

Tot vineri, în Capitală, vremea va fi în general închisă și temporar va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura aerului va fi ușor mai ridicată decât în mod normal pentru această perioadă a anului, aceasta urmând a se situa în jurul valorii de 8 grade, în timp de minima va fi de 4-5 grade.

Pentru ziua de sâmbătă, temporar sunt așteptate precipitații local în estul și centrul țării, pe arii mai extinse în sud și pe spații mai mici în restul teritoriului.

„Vorbim despre precipitații mixte la munte și în nord-est, unde pe spații restrânse pot favoriza depunerile de polei și, mai ales, ploi în rest. Cantitățile de apă, pe arii restrânse, vor putea fi mai însemnate în partea de sud-est a țării și în masivele sudice. Vântul va sufla cu intensificări temporare, ziua, în zona Bărăganului, în zona Dobrogei și în sudul Moldovei. Se vor înregistra maxime cuprinse între 0 și 10 grade la scara întregii țări. În București, sâmbătă, înnorările vor persista și va ploua aproape continuu în prima parte a intervalului, când și vântul va prezenta intensificări temporare. Ploile se vor diminua, apoi, iar vântul va slăbi în intensitate. Maxima se va situa în jurul valorii de 8 grade Celsius”, a spus reprezentanta ANM.

Nu în ultimul rând, duminică, 3 decembrie, cerul va fi mai mult noros în toată țara și precipitații slabe în majoritatea regiunilor, ninsori în zona de munte mixte în vest, centru și nord-est, iar în restul teritoriului vorbim doar de ploi. La scara întregii țări, vor fi maxime între 0 și 10 grade, ușor mai ridicate în zona Deltei Dunării și pe Litoral.

În ultima zi a mini-vacanței, în București, cerul va fi mai mult noros, trecător va ploua slab, iar vântul va prezenta intensificări temporare. Conform prognozei de specialitate, temperatura maximă va fi 7 — 8 grade Celsius, iar pe parcursul nopții de duminică spre luni, vântul se va degaja treptat, devenind variabil, însă valorile de temperatură vor marca o scădere spre—1, chiar—2 grade Celsius, la periferia orașului.

Sursa: Agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here