Cine îşi permite să plece în vacanţă de sărbători, are de unde alege. Agenţiile de turism sunt pregătite cu oferte diverse şi tentante, atât de Crăciun, cât şi de Anul Nou. Clienţii sunt însă puţini pentru că oamenii simpli preferă să-şi petreacă sărbătorile de iarnă acasă.
După un sezon estival destul de modest, agenţiile de turism şi-au pus toată nădejdea în sfârşitul de an. Aşa că au pus la bătaie oferte extrem de tentante, atât în ţară cât şi în străinătate. Pentru Crăciun cele mai multe destinaţii vizează staţiunile româneşti, în special cele de pe Valea Prahovei, Bucovinsa.
De Revelion multe oferte se adresează celor care vor să îşi petreacă noaptea dintre ani într-o ţară străină. Ei pot alege ţări precum Grecia, Croaţia, Viena iar ca noutate, anul acesta, Iordania.
În pachetele turistice de sărbători sunt incluse cazarea şi transportul, dar şi mesele festive de Crăciun şi Revelion.