Tu ştii care e cel mai bun sistem de purtare pentru copilul tău? Află răspunsul direct de la un specialist în domeniu.

0
2640

Oportunitate unică pentru mămicile din Buzău care vor să afle mai multe despre sistemele de babywearing întâlnite din ce în ce mai des la părinţii din România.

Proaspetele sau viitoarele mămici se pot întâlni, în premieră la Buzău, cu unul dintre cei mai buni consultanţi babywearing, din Bucureşti. Cristina Buşcă va veni duminică, 29 octombrie pentru a le explica femeilor interesate care sunt cele mai bune metode de purtare a bebeluşului. Specialistul va vorbi despre avantajele cumpărării unui astfel de sistem de purtare a copilului dar şi ce dezavantaje aduc cele neergonomice, care se găsesc peste tot. Alese incorect, aceste sisteme duc la urmări foarte grave. Copilul poate dezvolta probleme care îi pot afecta întreaga viaţă. Pentru ca mamele să înţeleagă cât mai bine, consultantul va face o mulţime de demonstraţii, şi chiar le îndeamnă pe mămici să vină cu micuţii lor, pentru a putea exersa.

În ţara noastră sistemele de babywearing sunt intens folosite. Peste 40 de mii de părinţi optează pentru aceste metode de purtare, printre ei numărându-se şi persoane cunoscute, cum este Amalia Enache, prezentatoare PRO TV.

Întâlnirea va avea loc duminică, 29 octombrie, la ora11, în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here