NOII INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURĂ

0
958

Se anunță investiții masive în infrastructura rutieră din județul Buzău. După semnarea unui contract de finanțare europeană în valoare de peste 117 milioane de lei, pentru refacerea unui drum care leagă judetele Buzău si Brăila, autorităţile judeţene se pregătesc de altve investiţii importante. Este vorba despre drumuri județene care urmează să intre în reabilitare, fie din fonduri europene, fie din fonduri guvernamentale.

Modernizarea tronsonului dintre Vadu Pașii – Robeasca – limita cu județul Brăila va fi realizata cu bani europeni, în cadrul Programului Operațional. Reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regional „Sud-Est” și cei ai Consiliului Județean Buzău au semnat ieri contractul de finanțare. Valoarea lucrărilor se ridică la peste 117 milioane lei. Reprezentantii Consiliului Județean Buzău anunța, pentru anul viitor, alte ample lucrări de refacere a infrastructurii rutiere în județ. Primele  vizate vor fi drumurile județene Vintilă Vodă – Bisoca și Vintilă Vodă – Lopătari.

Conducerea Consiliului Județean Buzău spera ca, în sfârșit, să înceaptă și lucrările de refacere a drumului județean 203K, pe tronsonul Mărăcineni – Podu Muncii. Autorităţile au desemnat deja un câștigător în urma licitației, respectiv consorțiul francez Eurovia / Vinci. Cum era, însă, de așteptat, procedura a fost contestată în instanță. Astfel, cel mai probabil, lucrările la acest tronson vor demara abia la primăvară.

De asemenea, un nou drum ar urma să fie reabilitat, în următorii ani, cu fonduri europene atrase prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est. Este vorba despre Drumul Judeţean 205, care face legătura între localitățile Greceanca, Breaza, Năeni și Fințești.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here