Simona Muscă: “Admir femeile care au reușit să schimbe lumea”

0
1649

 

Încă de la 12 ani și-a început cariera în domeniul modelingului, iar timp de 4 ani a fost manechin, fotomodel și instructor de mers scenic. Ați văzut-o și în videoclipurile unor formații cunoscute precum Bere Gratis. La 16 ani și-a înființat propria agenție de modelling ca mai apoi să urmeze facultatea Regie Teatru. În prezent, după nenumărate încercări în domeniul jurnalistic, anul 2017 a adus cu sine redactarea și apariția cărții de debut, “Conjugat la feminin”, carte editată în regim independent, fără sprijinul vreunei edituri.

 Georgiana Vlădoiu: Scriitor, actor sau regizor? Unde te regăsești?

Simona Muscă: Am ales toate cele trei pasiuni pentru a-mi deveni stil de viață, formă de exprimare și meserie în sine. Toate cele trei laturi artistice mi-au adus și îmi aduc bucurii în egală măsură. Atât întregul proiect editorial, “Conjugat la feminin”, care se bucură de multe opinii pozitive, de o mediatizare la care nici nu îndrăzneam să mă gândesc, la oportunitatea întâlnirii și descoperii unor noi persoane pe care acum câteva luni doar le admiram activitatea, iar acum construim împreună proiecte noi.

G.V.:Cum reușești să le îmbini pe toate acestea?

S.M.: Latura mea artistic-teatrală beneficiază de recunoașterea publicului spectator în piesa în care am ocazia să joc alături de mari actori ai șcenei teatrului românesc, precum, Hagi Tudose în regia lui Dan Tudor la Teatrul Metropolis din București. Pe lângă toate acestea, din anul 2010 și până în prezent colaborez cu PROEDUS (Centrul de proiecte educaționale și sportive pentru copii și tineret din cadrul Primăriei Municipiului București), unde sunt regizor artistic. Îmi este atât de drag să fiu alături de tinerii liceeni, să organizez spectacole și evenimente pentru ei, să fiu în mijlocul lor și să învăț atât de multe de la ei.

G.V.:Care sunt evenimentele pe care le-ai regizat?

S.M.:Printre evenimentele regizate pot enumera KidsCity – Zilele Bucureștiului; Miss Hi! School Fotball Team; Gala Bobocilor Bucureșteni; Festivalul Fulgilor de Nea; București- Tradiție, Istorie și Eleganță; Caravana talentelor și multe altele..

 G.V.:Ce modele ai în viață? Acestea te-au inspirat să scrii cartea “Conjugat la feminin”?

S.M.:De-a lungul vremurilor, femeile au fost considerate sexul slab. O știm cu toții, este un fapt și nu o opinie personală. Admir însă femeile care au reușit să schimbe lumea în așa manieră încât orientarea mentalității asupra femeilor se îndreaptă drept, spre putere. Am vorbit în cartea mea de debut despre câteva dintre femeile care inspiră și astăzi prin faptele lor și nu prin povești. Femei care au avut curaj, ambiție, dăruire și disciplină. Una dintre acestea este Coco Chanel, femeia care a reușit să schimbe percepția despre moda și care a introdus perlele, rochia clasică neagrp și pantalonii pentru femei, cea care a revoluționat conceptul de libertate, de eleganță și de feminitate. Gabrielle Chanel este una dintre emblemele businessului. O femeie de la care am putea învăța orice, de la disciplină până la strategia găsirii de soluții în ton cu problema confruntată. Margaret Thatcher este o altă femeie pe care o admir. Iubită și urâtă în același timp, chipul ei este unul dintre cele mai controversate din istoria Marii Britanii. Și, cu toate suișurile și coborâșurile care i-au ieșit în cale, nu a renunțat niciodata la credințele ei.

 

G.V.:Este cartea “Conjugat la feminin” scrisă din experințe personale?

S.M.:Această carte este despre situațiile de viață a unui om obișnuit, despre clipe, momente, întâmplări ce i-au schimbat viața, despre destinul ce i-a fost dat. Prin această carte îmi doresc să surprind crâmpeie din viața mea, să transmit emoțiile avute într-unanumit moment dat, să transpun propriile trăiri în anumite situații și/sau față de anumite personae. Cel mai mult îmi doresc ca cititorii să se identifice, poate, cu unele momente ( poate și de cumpănă ) ce mi-au schimbat destinul, cu lupta mea pentru onoare și de ce nu, pentru un destin mai bun. Eu numesc aceasta carte – Un manual subiectiv de opinii. Întotdeauna am susținut că suntem suma întâlnirilor importante pe care ni le oferă viața cu oamenii care ne înconjoară și ne modelează, iar prin această carte, invit cititorii să se gândească cine sunt ei cu adevărat, ce le face sufletul să vibreze mai tare, ce îi face să se simtă oameni, care sunt lucrurile/locurile/clipele de care le este dor. Fiecare capitol tratează altă “problemă” a societății contemporane, a vieții de cuplu, a reușitei profesionale etc. Fiecare capitol este rezumatul ( sinopsisul ) unei viitoare cărți ce va trata doar subiectul respective. De exemplu: Oameni plante vs. Oameni flori  – momentan un capitol despre oameni  lenești vs. oameni  muncitori, determinați. Ulterior și o carte întreagă despre opinii pro și contra ale celor două “tabere”, despre avantaje/dezavantaje, situații concrete etc. Toate situațiile expuse atât în cartea prezentă cât și în cele viitoare sunt situații trăite, văzute sau auzite personal.

G.V.:Care este structura cărții?

S.M.:Fiecare capitol este însoțit de ilustrații alb-negru sau color, 11 ilustrații realizate de ilustratori români, fiecare cu viziunea și formatul său. Ediția pe care o pregătesc acum va conține, pe lânga aceste ilustrații. și 11 poezii, fiecare potrivită pentru capitolul său. Astfel cartea va avea următoarea structură: Capitol + Ilustrație + Poezie.

G.V.:De ce acest nume al cărții?

S.M.:Titlul cărții se referă la perspectiva feminină asupra lucrurilor despre care am scris – nu este o apologie, nici discriminare, este pur și simplu „lentila” prin care privesc lumea din jur. Pe de altă parte, recunosc că m-am gândit și că este posibil ca în situațiile despre care am scris să se regăsească și alte femei. Mă gândesc că, deși suntem atât de diferite, avem totuși puncte sau sensibilități comune, așa că mie una mi s-a părut important să le iau în considerare.

G.V.:Se adresează exclusiv femeilor?

S.M.:Cartea mea de debut, Conjugat la feminin, nu este nici un roman, nici o biografie, nici o carte motivațională. Nu este nici una din acestea trei, dar ar putea fi un mix între ele. Am scris despre oamenii care muncesc din greu și despre leneși, despre tinerii talentați, despre bunul simț și bunele maniere, despre nunți și divorțuri, despre amante și despre iubiri. Am scris uitându-mă în jur în toți acești ani și adunând una câte una ideile pe care le împărtășesc în carte. Am scris dintr-o dragoste pentru fiecare dintre cei care trăiesc înconjurați de realitatea vremurilor acestora. Este dedicată într-o oarecare măsură și bărbaților. Bărbaților care trăiesc alături de o femeie conjugată la feminin, lângă o femeie cameleonică, puternică, dar nu perfectă. Am avut suprize plăcute când cartea mi-a fost solicitată de către bărbați. I-am întrebat dacă vor să le scriu o dedicație pentru cea pentru care au achiziționat cartea, iar majoritatea mi-au răspuns: „Mulțumesc, dar am luat-o pentru mine!”

G.V:.Se poate o dedicație și pentru cititorii noștri, motivational sau nu!

S.M.:Aș vrea să transmit cititorilor o scurtă urare: să aibă parte de lecturi cu sens, de întrebări care să le aducă lecții valoroase și de o pasiune pentru povești care să nu îi părăsească vreodată

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here