Avertisment din partea prefectul județului Buzău, Carmen Ichim

0
1375

Avertisment din partea unui reprezentant al Guvernului pentru beneficiarii de venit minim garantat, în perspectiva unei ierni grele prognozate de meteorologii. Prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, a atentionat că „nu trebuie să mai existe cazuri în care locuitorii să stea la cârciumă și să vină armata să dea zăpada” și că „dacă va fi nevoie, se va recurge la forța de constrângere”. Prefectul Buzăului a mai precizat că vor fi sancționați și șefii instituțiilor deconcentrate, în caz că nu își vor face treaba!

Imagini cu soldați, jandarmi și pompieri care dau cu lopata zapăda din curțile oamenilor, în timp ce localnicii se adăpotesc în baruri, la un pahar de țuică sau vin fiert sunt văzute în fiecare iarnă când ninge din abundență. Este și motivul pentru care  prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, âi avertizează pe asistați sociali că nu vrea să audă, în această iarnă, de cazuri în care aceștia refuză să ajute autoritățile la munca de deszăpezire.

Prefectul Buzaului precizează că, potrivit legii, cetățenii care nu vor debloca trotuarele din fața propriilor gospodării vor fi sancționati cu amenzi.

În același context, Carmen Ichim i-a avertizat și pe șefi instituțiilor deconcentrate că vor fi aspru sancționați dacă nu se vor implica total în operațiunile de deszăpezire.

Potrivit meteorologilor, se anunță o iarnă foarte grea, cu viscol și căderi masive de zăpadă, comparabilă cu iarna 2012-2013.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here