Proprietarii de câini trebuie să fie responsabili, pentru a stopa înmulțirea maidanezilor de pe străzi. Este sfatul reprezentanților Primăriei Râmnicu Sărat, care desfășoara o campanie de informare privind responsabilitățile pe care le au, atât cei care locuiesc la curte și au un câine, cât și cei care au animale de companie la bloc. Sterilizarea este una dintre cele mai importante soluții de reducere a numărului de maidanezi.
În ultimii șase ani, asociația de protecție a animalelor ,,Câini Fericiți,, în parteneriat cu Primăria Râmnicu Sărat, a desfășurat campanii de sterilizare, în care au fost operați gratuit peste 1.500 de câini atât de pe străzi, cât și din gospodăriile oamenilor. Oamenii care locuiesc la curte sunt îndemnați în continuare să fie responsabili și să ajute la stoparea înmulțirii câinilor nedoriți.
În 2017, la Râmnicu Sărat, s-a desfășurat o campanie de sterilizare gratuită a cainilor, iar până la finele anului ar mai putea fi organizată încă una.