Berbec-posibilele conflicte din zona parteneriatelor , izbucnite mai curând din tendinţa voastră de a cere mai degrabă decât a asculta şi altă opinie sau de a da ceva la schimb, se pare că pot afecta starea voastră de sănătate ori de dispoziţie.
Taur-casa sentimentală continuă să fie activată şi n-ar fi exclus ca, cel puţin nativii singuri, să se arunce într-o nouă relaţie. Vă sfătuiesc să luaţi aminte şi să ştiţi sigur în ce vă implicaţi pentru că Neptun aruncă ceaţă peste întreaga activitate a acestui sector.
Gemeni-dacă la domiciliu nu cumva sunteţi implicaţi să faceţi nişte schimbări, ori chiar să vă mutaţi, atunci este posibil ca unul din părinţi să aibă nevoie de sfatul şi ajutorul vostru. Poziţia lui Neptun s-ar putea să vină cu lucruri ascunse din istoricul familiei sau documente despre locurile şi casa natală .
Rac-vor fi multe informaţii,veţi avea multe de descurcat şi e nevoie de o mare organizare mentală ca să reuşiţi să le puneţi pe toate la punct. Trebuie lucrat la detalii, căci ele vin avalanşă spre voi, iar ca să profitaţi de partea bună neptuniană, va trebui să vă puneţi imaginaţia şi creativitatea la treaba.
Leu-încă sunteţi setaţi pe modalităţi de a face bani, însă Neptun în opoziţie cu toate acele planete din sector financiar sugerează dezorganizare în metodele de lucru. Să ştiţi că există şi alte moduri de a câştiga, făcând economii spre exemplu .
Fecioara- să verificaţi bine articolele de plăţi dintr-un eventual contract, dacă faceţi vreo lucrare pentru cineva neapărat să cereţi avans, dacă vă căsătoriţi, căutaţi informaţii şi despre datoriile persoanei pentru că s-ar putea să nu va surâdă ceea ce puteţi afla!
Balanţă-casa subconştientului continuă să fie activată, iar dacă unii dintre voi simt că anumite probleme îi depăşesc ,îi tulbură şi nu le fac faţă, să nu ezite să apeleze la un terapeut!
Scorpion- unul din visele voastre pe care îl doriţi realizat s-ar putea să fie prea costisitor pentru voi deocamdată, oricât aţi încerca să câştigaţi bani pentru el.
Vestea bună e mersul direct al lui Pluto,guvernatorul vostru,căci va debloca nişte demersuri legate de propria voastră persoană.
Săgetător- o stare de uşoară de deprimare continuă să apese , din cauza problemelor de la serviciu ,a lipsei banilor sau a datoriilor pe care le aveţi de înapoiat.Nu-s excluse defecţiuni tehnice apărute în casă, care trebuie urgent rezolvate ,cu cheltuială bineînţeles.
Capricorn-sectorul care stăpâneşte mediul academic este activ în continuare pentru voi, şi poate că mulţi se vor întoarce acum la şcoală, la cursuri de aprofundare, facultate şi colegii.Alţii se pot implică în proiecte internaţionale.
Vărsător- continuă lipsa de informaţii legate de bani,unele dintre ele au fost uitate, iar pentru altele nu s-a dorit în mod intenţionat ca voi să le aflaţi. Persoana care nu vi le-a adus la cunoştinţă poate fi un prieten, un susţinător , cineva aflat într-un proces ori chiar asociatul vostru de afaceri.
Peşti- dezinformarea şi neînţelegerile, idealismul şi o prea mare încredere în oameni , pot aduce deziluzii greu de gestionat în viitor. Pluto o să vă dea puterea de a convinge şi a vă impune ideile în faţa unor oameni influenţi.
Horoscop realizat de Lorina Alice Skat