POSTURI MULTE, CANDIDAȚI PUȚINI

0
1328

De luna viitoare, patru medici vor fi angajaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, în secţiile afectate de o acută criză de specialişti. Cu toate acestea, la cea mai mare unitate spitalicească din judeţ există în continuare un deficit de 20 de doctori. În schimb, posturile de asistenţi medicali și infirmiere sunt la mare căutare.

De câțiva ani, Spitalul Județean de Urgență Buzău funcționează la cota de avarie în ceea ce privește numărul de medici. De-a lungul timpului, conducerea celei mai mari unități sanitare a organizat concursuri pentru ocuparea unor posturi libere, însă puțini au fost cei interesați. Aceeași situație se înregistrează și acum, când, au fost scoase la concurs 20 de posturi de medic, în aproape toate secțiile unității. Doar patru candidați și-au depus însă dosarele până la finalizarea perioadei de înscriere la concurs.

Totodată, alte două posturi de medic la Spitalul Județean Buzău vor fi scoase la concurs în perioada următoare.

În prezent, sunt descoperite mai multe posturi pe secţii, situaţie ce obligă conducerea spitalului să continue politica de atragere a medicilor. Cele mai mari probleme sunt pe secţiile U.P.U. şi Oncologie. Probleme sunt şi la Centrul Multifuncțional de la Pârscov, unde au fost scoase la concurs două posturi de medic, însă niciun candidat nu s-a înscris până acum.

Pentru a atrage medici la Spitalul Judeţean Buzău, Consiliul Judeţean oferă mai multe facilităţi. În prezent, medicii care vin din alte localităţi să profeseze în Spitalul Judeţean beneficiază de decontarea cheltuielilor de chirie şi întreţinere în limita a 1.000 de lei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here