Fondurile europene sunt indispensabile, pentru realizarea unor investiţii pe care bugetele localităţilor nu le pot suporta. Este şi cazul municipiului Râmnicu Sărat, unde Consiliul Local a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru primul proiect pe care autorităţile îl vor depune în această sesiunea financiară. Proiectul vizează amenajarea a două parcuri în cartierele marginaşe ale oraşului, dar şi realizarea unor investiţii adiacente în infrastructura de acces către acestea.
Într-o şedinţă de lucru extrordinară, Consiliul Local Râmnicu Sărat a adoptat ieri cu unanimitate de voturi două proiecte de hotărâre. Ambele vizează o amplă investiţie care urmează să se realizeze în municipiu cu fonduri europene. Vizate sunt cartierele mărginaşe Slam Ramnic şi Anghel Saligny.
Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ şase milioane de lei, Primăria având asiguraţi banii pentru cota de finanţare de 2 %.
Acesta este primul proiect pe care autorităţile din Râmnicu Sărat îl depun în sesiunea financiară, care se va deşfasura până în 2020. Asta pentru că, spre deosebire de anii trecuţi, criteriile de accesare a fondurilor europene s-au înăsprit şi sunt tot mai greu de îndeplinit.