Pedalează cu tricolorul pe tricou, deși locuiește de 18 ani la Budapesta

0
2025

Marike Tache, singura ciclistă de performanță din Buzău

Are 21 de ani, este deja un nume important în ciclismul românesc însă, chiar dacă este născută în Buzău, este mai puțin cunoscută în orașul natal. Este vorba despre Marike Tache, o sportivă care a făcut performanță în jiu-jitsu, în perioada junioratului, iar acum este una dintre valoroase cicliste din România. Recent, Marike s-a clasat pe locul 2 la Campionatele Naționale de Ciclism – Șosea, la proba contratimp individual. Într-un interviu exclusiv pentru Scurt pe 2 și Newss.ro, Marike Tache dezvăluie care mai sunt legăturile sale cu Buzăul, povestește cum a ajuns să locuiască la Budapesta, capitala Ungariei, în urmă cu 18 ani, dar vorbește și despre planurile sale de viitor.

Reporter: Marike, în primul rând vreau să îmi spui ce te leagă de Buzău?
Marike Tache: M-am născut în Buzău, primele amintiri le am de acolo. Am revenit destul de des în vizită la bunici și de fiecare dată mi-a plăcut foarte mult.

Rep.: Când și cum a apărut pasiunea ta pentru ciclism?
M.T.: Am făcut sport încă de la grădiniță, jiu-jitsu, înot, după aceea, în școala generală, karate, unde am avut rezultate notabile și am reprezentat România la Campionatul European de Karate WKF din 2010, Izmir, Turcia. La liceu, am hotărât să fac sport de anduranță și am început cu triatlonul. După primul an, mi-am dat seama că dintre alergat, înot și ciclism, cel din urmă îmi place cel mai mult. După ce am câștigat o cursă importantă în Ungaria, s-a născut pasiunea!

Rep.: Mai există cineva în familia ta care împărtășește pasiunea pentru ciclism?
M.T.: Părinții mei, care mă susțin tot timpul!

Rep.: Ești de mai mult timp în Ungaria. Cum ai ajuns acolo și în ce context?
M.T.: Când am avut trei ani și jumătate, în 1999, părinții mei au hotărât să locuiască în Budapesta. Simplu.

Rep.: Știu că studiezi economie și afaceri internaționale la Universitatea Corvinus din Budapesta. Cum este viața ta în frumoasa capitală a Ungariei?
M.T.: Probablil foarte asemănătoare cu a unui student din București, la Academia de Studii Economice (ASE).

Rep.: Ești legitimată la un club de ciclism din țară sau din străinătate?
M.T.: În prezent, sunt legitimată la clubul Speed-Way din Budapesta.

Rep.: Ciclismul este un sport aproape invizibil la Buzău. Care crezi că sunt motivele?
M.T.: După Campionatele Naționale, am stat la Buzău trei zile și m-am antrenat de două ori. O dată până la Măgura și retur, și un rulaj prin Parcul Tineretului, Centru și Crâng. Condițiile sunt excelente pentru a practica ciclismul, însă motivele pentru care e aproape invizibil nu le știu. Cert este că am observat din atitudinea unor automobiliști că nu prea au mai văzut cicliști de performanță. Există acolo un club numit XC Riders Buzău, care, după câte văd pe pagina Facebook, are o activitate destul de intensă.

Rep.: Recent, la Bucov, ai devevit vicecampioană națională la proba contratimp individual. Este cel mai important succes din carierea ta?
M.T.: Am mai fost vicecampioană anul trecut, la proba de fond, XCO și XCM, dar titlul de Campioană Națională la Cyclocross (Ciclocros) poate fi considerat cel mai important succes. Rezultatul de anul acesta este, bineînțeles, un succes.

Rep.: Cum îți petreci timpul liber? Ce pasiuni ai?
M.T.: Am studiat 12 ani chitara clasică, așa că mai zdrăngăn, și petrec foarte mult timp plimbându-mă.

Rep.: Cum te vezi peste 10 ani? Ce planuri de viitor ai?
M.T.: Nu sunt clarvăzătoare, dar sper să fiu fericită. Planurile sunt începute din adolescență și mă țin de ele. Dacă se împlinesc condițiile, în viitorul apropiat sper să trec la profesionism în ciclism, și, de săptămâna viitoare, să încep cariera profesională la o companie importantă.

 

Interviu realizat de Leonard Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here