Codul portocaliu de ploi a fost prelungit

0
2562

După zilele caniculare, vremea capricioasă a pus stăpânire pe întreaga țară.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 iulie, ora 10:00 — 4 iulie, ora 10:00, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, în special în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului și local în Transilvania și Moldova, iar noaptea, cu precădere în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Moldovei.

Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, în județele Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomița și Călărași, în municipiul București și în zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu și Brașov se vor înregistra cantități de apă de 50 — 70 de litri/metrul pătrat și pe arii restrânse peste 80 — 90 de litri/metrul pătrat, îndeosebi în județele Teleorman, Giurgiu, Olt, Argeș și Vâlcea.

De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a instituit Cod galben în Dobrogea, local în Moldova, Transilvania, sudul Banatului, vestul Olteniei și nord-estul Munteniei unde se vor înregistra, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantități de apă de 25 — 50 de litri/metrul pătrat.

„În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, spun meteorologii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here