Cantonament cu toxiinfecție alimentară

0
1178

Zeci de copii, dar și adulți de la Chișinău și Târgoviște au avut parte de o noapte de coșmar după ce ar fi mâncat, la cina, carne stricată. Totul s-a întâmplat  sâmbătă seară la restaurantul unui hotel din stațiunea Mamaia. Copiii aveau meci dumincă, pe stadionul de la Ovidiu și abia au reușit să își revină. Managerul restaurantului susține că toata carnea folosită la cină a fost proaspată și că cel mai probabil copiii au mâncat ceva din afara unității. Inspectorii de la protecția consumatorului dar și cei de la direcția sanitar-veterinară au luat probe pentru a afla cum a fost posibil un astfel de eveniment.

 

Problemele au început să apară puțin după miezul nopții. Copiii aflati în cantonament s-au plâns de dureri de burtă, urmate de vărsături și temperatură. Părinții dar și antrenorii au apelat la farmacia hotelului de unde au cumpărat medicamente pentru cei mici.

Oamenii sunt convinși că de vină a fost mâncarea servită la cina: pulpe de pui, aripioare și prajitură la desert.

Managerul unității se apără și spune că toată marfa a fost cumpărată vineri iar carnea era proaspată. Mai mult decât atât, acesta susține că de fapt copiii ar fi mâncat produse de patiserie din afara hotelului.

“Eu știind că toată marfa este proaspătă și am cumpărat-o chiar vineri, am sunat la DSV pentru a veni să ămi facă un control. (…) Au prelevat probe de marfă, de tot ceea ce au mâncat copiii. Nu au găsit nimic expirat. Toată marfa este în condiții corespunzătoare, toate sunt în termenul de valabilitate. ” a spus Sebastian Puznava – reprezentantul hotelului

Inspectorii OPC împreună cu medicii sanitari-veterinari s-au deplasat la hotel și au prelevat probe din mâncarea servită de copii.

“Colegii mei nu au găsit nicio deficiență nici în zona spațiilor de depozitare, nici în modalitatea în care au fost ținute lucrurile până acum. Nici ca procedură sau curățenie” a declarat Horia Constantinescu – director OPC Constanța

Ultima soluție pentru depistarea vinovaților este prelevarea de probe de la angajați. Analizele acestora vor fi verificate pentru ca nu cumva unul dintre ei să fi fost purtător al bacteriei Salmonela.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here