Sebastian Ghiță a scăpat și de cel de-al patrulea mandat de arestare în lipsă. Decizia ÎCCJ nu este definitivă

0
1271

„Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie privind pe inculpatul Ghiţă Aurelian Sebastian. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian, în sumă de 35 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei”, este decizia pronunţată, luni, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Până acum, pe numele lui Ghiţă au fost emise trei mandate de arestare în lipsă – unul în dosarul privind vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair, în care este urmărit penal şi fostul prim-ministru Victor Ponta, altul în dosarul de corupţie în care fostul deputat este urmărit penal pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, iar cel de-al treilea în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

O a cincea solicitare de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Ghiţă va fi luată în discuţie în 15 iunie de Tribunalul Prahova, în dosarul Hidro Prahova, în care acesta este cercetat pentru corupţie alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi de fiul acestuia, fostul deputat PSD Vlad Cosma, potrivit Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here