CARMEN ICHIM, ÎNVESTITĂ OFICIAL CA PREFECT AL JUDEȚULUI BUZĂU

0
2649

Fostul comisar-șef al Gărzii de Mediu Buzău, Carmen Ichim, a fost învestită oficial astăzi în funcția de prefect al Județului Buzău.

Evenimentul a fost marcat de prezența lui Teodor Gheorghe, director al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din Ministerul de Interne, a președintelui Consiliului Județean Buzău, dar și a numeroși primari de orașe și comune, a unor șefi de instituții deconcentrate și a reprezentanților mass-media locale și centrale.

Teodor Gheorghe a dat citire Hotărârii de guvern nr. 238 / 20 aprilie 2017, privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Buzău de către doamna Ichim Carmen-Adriana, după care noul prefect de Buzău a depus jurământul de credință.

În discursul ținut cu ocazia ceremoniei de învestire, prefectul Carmen Ichim a afirmat că își propune să fie un garant al respectării legii și ordinii publice și că toate deciziile sale vor sluji intereselor cetățenilor. Ea a mai spus că experiența sa anterioară în domeniul administrației, dar și formarea în domeniul științelor juridice îi vor fi de folos în exercitarea noii sale funcții și i-a asigurat pe cei prezenți că în mandatul său vor prima spiritul de echipă, onestitatea, rigurozitatea și disciplina profesională.

Președintele Consiliului Județean Buzău, Emanoil Neagu, a felicitat-o pe Carmen Ichim și și-a exprimat convingerea că, odată cu învestirea sa în funcția de prefect, lucrurile vor intra pe un făgaș al normalității în județul Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here