La aproape 2 luni de la sfârşitul calendaristic al iernii, vremea oferă o nouă surpriză neplăcută celor care sperau că primăvara s-a instaurat definitiv în ţara noastră.
După o scădere abruptă a temperaturilor în ultimele 4-5 zile şi o intensificare a vântului, în cursul nopţii trecute a nins abundent în judeţele Buzău, Vrancea, Harghita, Covasna, Braşov şi izolat în zona montană a judeţelor Neamţ, Bacău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea şi Gorj.
Conform meteorologilor, în aceste zone pentru care a fost emis un cod portocaliu, se înregistrează în continuare precipitaţii abundente sub formă de ploaie, astfel că se vor cumula peste 50 litri pe metru pătrat, dar şi rafale de vânt de 60 – 70 kilometri pe oră, iar pe crestele montane 80 – 90 kilometri pe oră.
Avertizarea de vreme rea expiră vineri dimineaţa, însă instabilitatea atmosferică şi temperaturile scăzute vor mai persista câteva zile, spre disperarea celor care îşi puseseră la dulap hainele groase, dar şi a şoferilor care îşi schimbaseră cauciucurile de iarnă cu cele pentru sezonul cald, iar acum sunt nevoiţi să circule prin zonele unde a nins.