MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ: CREDINCIOŞI DIN TOATĂ ŢARA LA SLUJBA DE ÎNVIERE

După ce au luat Lumină, oamenii s-au rugat la mormântul Părintelui Arhimandrit JUSTIN PÂRVU, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României

0
2103

De Sfintele Paşti, numeroşi credincioşi au venit din toată colţurile ţării la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, aceasta fiind – indiferent de distanţa pe care o au de străbătut – lăcaşul lor preferat de rugăciune şi reculegere cu prilejul marilor sărbători ale ortodoxiei, de pe vremea când aici vieţuia ctitorul său, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.

Slujbă Petru VodăParticipanţii la slujba de Înviere, unii dintre ei îmbrăcaţi în frumoase costume populare româneşti, au ascultat cuvintele preoţilor, au cântat împreună cu aceştia şi s-au rugat pentru mântuirea sufletească şi sănătatea lor şi a celor dragi.

După ce au luat Sfânta Lumină, o parte dintre cei veniţi la Mănăstirea Petru Vodă s-au îndreptat către case cu lumânări şi candele aprinse în mâini, pentru a ciocni ouă roşii cu familia sau prietenii, însă mulţi credincioşi au preferat să rămână până spre dimineaţă în biserică sau lângă mormântul Părintelui Justin Pârvu. Mulţi dintre ei vor reveni astăzi, după orele prânzului, pentru slujba Vecerniei din ziua de Paşte, când se oficiază a doua Înviere sau Învierea mică.

Mormânt Justin Pârvu

Pentru cei mai mulţi dintre români însă, indiferent că se află acasă în familie sau petrec în diverse locaţii turistice din ţară sau străinătate, începând de aseară, s-a dat startul distracţiei şi răsfăţului culinar mult-aşteptat în asemenea ocazii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here