„Vrem să trezim cu adevărat o dorință puternică de a ajuta, de a interveni!”

Interviu realizat de SILVIA BUNICĂ

0
1913

Lavinia Udrea, președintele Centrului European pentru Integrare Socio-Economică, vorbeşte despre prima campania umanitară a centrului cu care sparge gheața la Buzău.

Lavinia UdreaSunt multe aspecte ce trebuie subliniate în cadrul primei campanii umanitare ce se va desfășura la Buzău, pe 4 martie: o campanie umanitară, cu eveniment unic în România și în județul Buzău; beneficiarii campaniei sunt elevii Liceului de nevăzători atât din generația actuală, cât și cei din generațiile viitoare; succesul campaniei va însemna oferirea egalității de șanse între elevii nevăzători și cei din școlile de masă; campania va avea, așadar, un efect benefic îndelungat, pentru un număr mare de tineri, și va reprezenta o bună oportunitate de promovare a valorilor umane, civice, a educării în spiritul implicării active. Cum au venit aceste idei, aflăm chiar acum, direct de la inițiatorul campaniei Lavinia Udrea, președintele centrului care organizează Maratonul Luminii.

Silvia BUNICĂ: Un eveniment în premieră națională, la noi în Buzău, în scop caritabil, care sunt „ingredientele” care ar trebui să sensibilizeze pentru ca, pe 4 martie, acțiunea să fie declarată un succes?

Lavinia Udrea: Ingrediente de bun-simț: compasiunea, implicarea, altruismul, educația. Atitudini normale, cred eu, care ar trebui să se nască firesc, instinctiv, în fiecare dintre noi, atunci când ne este dat să vedem astfel de situații. Tocmai asta mi-aș dori să subliniez, că tot ceea ce încercăm noi să facem în cadrul campaniei Maratonul Luminii nu este să invocăm „ingrediente” pentru a sensibiliza, ci să trezim cu adevărat o dorință autentică de a ajuta, de a interveni. Desigur, cunoaștem „rețeta” sensibilizării în masă și „ingredientele” acesteia, dar pentru noi, succesul campaniei Maratonul Luminii nu înseamnă doar achiziția acestei imprimante de tip braille. Adevăratul succes se cuantifică în nivelul de implicare a comunității, de conștientizare a importanței spiritului civic, de depășire a reținerilor legate de donații ș.a.m.d. Ne dorim ca toţi cei care vor alege să susțină această campanie să o facă pentru că înțeleg nevoia dotării Liceului Special pentru Deficienți de Vedere cu acest tip de imprimantă, pentru că pot aprecia efortul supraomenesc pe care Daniel Nica îl va depune pe 4 martie pentru acești copii, pentru că pot conștientiza nevoia educării în spiritul civic al întrajututorării, și nu doar pentru că s-au lăsat sensibilizați de o campanie punctuală.  Ne-am bucura ca buzoienii să doneze și să se implice pentru că așa este firesc pentru o comunitate educată și închegată în jurul unor principii morale, iar acest tip de atitudine să se propage tot mai mult, în special în rândul reprezentanților generației tinere. Abia atunci am putea afirma cu tărie că, această campanie – ca multe altele pe care Centrul European pentru Integrare Socio-Economică (C.E.I.S.E.) le va desfășura de acum înainte – a reprezentat un succes.

S.B.: Pentru prima acțiune a centrului pe care îl reprezinți, cum ți-ai cooptat partenerii și cum a venit ideea acestui maraton?

L.U.: Într-adevăr, Maratonul Luminii reprezintă prima campanie a Centrului European pentru Integrare Socio-Economică, la Buzău. Inițiativa, însă, nu ne aparține. Noi am fost invitați să dăm o mână de ajutor în organizarea unei campanii care, la acel moment, se afla doar în stadiu de idee. O idee frumoasă, nobilă, care a aparținut lui Daniel Nica, fondatorul lanțului de magazine cu produse naturiste și bio Cufărul Verde, dar și un maratonist cu experiență, unul dintre cei doar zece români care au participat, de-a lungul timpului, la Marathon des Sables, considerată ca fiind cea mai grea cursă din lume. Daniel a fost cel care ne-a propus nouă, tuturor celor implicați acum în proiect (C.E.I.S.E., Eclipse Fitness Club și XM Raid) să îl sprijinim în realizarea acestui obiectiv, iar noi am răspuns cu bucurie și apreciere, cu atât mai mult cu cât Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Buzău fusese unul dintre beneficiarii pe care asociația noastră intenționa să-i sprijine.

S.B.: Care va fi mai exact programul zilei de 4 martie?

L.U.: Ziua de 4 martie va rămâne, în agenda orașului Buzău, marcată de organizarea unui eveniment unic în România. Daniel Nica va încheia campania umanitară Maratonul Luminii cu o performanță sportivă fără precedent în țara noastră. Începând de la ora 8:00 dimineața, la Eclipse Fitness Club, considerat cel mai modern și performant centru de fitness din județul Buzău, Daniel va alerga, pe bandă, 100 de kilometri în decursul unei singure zile. Anticipăm aproape 12 ore de efort fizic continuu, cu excepția scurtelor pauze de hidratare și nutriție. Subliniez că o astfel de provocare nu a mai fost încercată de niciun sportiv, până în prezent, iar scopul acestui efort supranatural este acela de a atrage atenția asupra nevoilor pe care cei din jur le au și a datoriei pe care noi, ca membri ai aceleiași comunități, o avem față de cei mai puțin norocoși. Alături de Daniel, pe bandă vor mai alerga și alți susținători ai campaniei, unii dintre aceștia sportivi de performanță, alții, simpli cetățeni care doresc să încurajeze participanții la eveniment să doneze. O urnă pentru donații se află deja montată la recepția Eclipse Fitness Club, iar cei care doresc să depună bani în vederea achiziționării imprimantei braille o pot face fie deplasându-se la sala de fitness, în Piața Daciei, deasupra magazinului Humana, fie folosind contul bancar pus la dispoziție de Centrul European pentru Integrare Socio-Economică. Pe parcursul zilei, la sala de fitness vor fi așteptate toate persoanele care doresc să asiste la Maratonul Luminii și să îl vadă pe Daniel Nica alergând. Câțiva dintre elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere vor oferi momente artistice celor prezenți la eveniment, dar și mărțișoare realizate de ei pentru cei care vor dona la urnă. De asemenea, la Maraton vor fi prezenți și reprezentanți ai autorităților locale, invitați speciali din partea Partenerilor Instituționali, reprezentanți ai presei și alții. Vom avea și o ședință foto, interviuri și alte momente surpriză.

S.B.: Urna va fi instalată la sala cu care colaborezi pentru acest maraton, va fi accesibilă tuturor, nu doar clienților centrului de fitness, da?

L.U.: Da. Urna se află deja la recepția Eclipse Fitness Club, iar doritorii pot merge acolo în oricare zi a săptămânii pentru a dona, fie că sunt sau nu clienți ai sălii de fitness.

S.B.: Ce ne poți spune despre protagonistul evenimentului, cel care va alerga pe distanța record, ce experiență dar și ce calități îl recomandă?

L.U.: Daniel Nica este un tânăr antreprenor de succes, care, la doar 38 de ani, se poate mândri atât cu portofoliul său de business, cât și cu performanțele sale sportive. Este fondatorul lanțului de magazine cu produse naturiste și bio Cufărul Verde, și singurul participant buzoian la Marathon de Sables, care se desfășoară în deșertul Sahara, participantii fiind nevoiți să-și care singuri hrana și echipamentul pe parcursul celor șapte zile, în timp ce aleargă la temperaturi de până la 54 de grade Celsius. Desigur, experiența lui Daniel Nica pe zona de sport numără și alte performanțe notabile, însă despre acestea vă poate da mai multe detalii chiar el. În ceea ce privește calitățile sale umane, simplul fapt că acest frumos proiect despre care vorbim acum s-a născut la inițiativa sa, spune destul de multe. Daniel este cunoscut în rândul apropiaților săi ca fiind un membru activ și implicat al comunității, dar și un fervent manifestant și susținător al valorilor morale.

S.B.: Un mesaj din partea lui Daniel Nica pentru cei care trebuie sa fie de partea lui, sâmbăta viitoare şi unul din partea ta, ca organizator…

L.U.: Ca organizator și reprezentant al Centrului European pentru Integrare Socio-Economicî, alături de Eclipse Fitness Club, Cufărul Verde și Clubul Sportiv XM Raid, doresc să le mulțumesc tuturor celor care susțin Campania Maratonul Luminii, care au donat sau intenționează să doneze, și să le reamintesc acestora că gestul lor poate aduce lumină în viețile mai multor generații de elevi ai Liceului de nevăzători din Buzău. Nevăzători nu sunt cei care nu pot să vadă, ci aceia care nu vor să vadă!

Daniel NicaDaniel Nica: Un maraton are 42 de km. Un ultramaraton poate avea 80, 100 sau chiar mai mult. Cine a încercat experiența unui maraton, știe că resursele fizice le epuizezi după primii zece km, apoi alergi cu mintea și mai ales cu inima. Sunt puține lucrurile care, atunci când efectiv nu mai poți, când tot ce îți dorești este să te așezi, să renunți, te fac totuși să mai faci un pas și încă unul și încă unul. Aș fi renunțat de multe ori, dacă nu aș fi știut că cineva se așteaptă să duc cursa până la final. Fie că au fost copiii mei, fie că au fost copiii pentru a căror cauză am alergat. Și nu este vorba doar de motivarea cuiva de a termina o cursă. Nu. Este despre implicare fără senzațional. În fond, nu-i nimic senzațional în a te implica în comunitatea ta, prin a da și tu o mână de ajutor celor care au nevoie de mâna ta. Toți putem s-o facem, în orice fel, pentru oricine are nevoie și fără să fie ceva ieșit din comun!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here