8 Martie se apropie – părinții elevilor primesc SMS-uri cu sumele necesare pentru cadourile doamnelor profesoare

0
1989

8 Martie – extremă urgență! Părinții elevilor de toate vârstele au început să primească mesaje pe toate căile posibile – SMS-uri pe telefoanele mobile, prin WhatsApp, Facebook ș.a.m.d. – cu sumele de bani propuse drept contribuție pentru darurile cuvenite doamnelor profesoare. Mesajele nu vin, desigur, din partea cadrelor didactice prea puțin dispuse să riște sancțiuni disciplinare sau chiar dosare penale, ci a părinților mai zeloși (fie ei șefi ai comitetelor de părinți, fie așa-numiții ”casieri” ai clasei).

Sumele vehiculate pleacă de la 10 lei/elev, dacă aceștia învață la o școală din mediul rural, și de la minim 50 de lei, pentru elevii școlilor urbane. Pe lângă părinții ale căror venituri nu le permit să țină pasul cu ”ștachetele” ridicate de cei mai avuți, există însă și o altă categorie de părinți care au serioase obiecții cu privire la această practică obișnuită: medicii care, nu de puține ori, sunt blamați de aceiași părinți, când este vorba să achite taxa legală de 20 de lei pentru eliberarea unei adeverințe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here