UPDATE – Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, drepturile acestei categorii de personal urmează să se încadreze între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1.947 lei.
Aproximativ 53.000 de angajați din sectorul nedidactic ar urma să beneficieze de o majorare de salariu de până în 20%, prin acordarea sporului de vechime, după cum afirmă liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu. Conform acestuia, Executivul va emite joi o Ordonanță de Urgență în acest sens, iar liderul FSLI spune că nu este vorba despre un efort suplimentar, banii necesari, circa 90 de milioane de lei, fiind prinși în Legea bugetului.
„Este vorba de o problemă ce a apărut din cauza unor interpretări eronate. Este vorba de salarizarea personalului nedidactic. Ceea ce am discutat cu prim-ministrul este să se dea o Ordonanță mâine, astfel încât să se reglementeze, începând cu data de 1 februarie, și această problemă. Concret, este vorba de o majorare salarială, de la 1 februarie, spre 20%, prin acordarea sporului de vechime pentru personalul nedidactic. Este vorba de 53.000 de oameni pe care îi avem în sistem. Nu este vorba despre un efort suplimentar, în Legea bugetului acești bani erau prinși, circa 90 milioane lei”, a afirmat Hăncescu, după întâlnirea pe care a avut-o astăzi cu premierul Grindeanu la Palatul Victoria.
Referitor la personalul nedidactic, Hăncescu a mai subliniat, cităm: „S-a interpretat la un moment că ar beneficia de prevederile Ordonanței 2/2017, lucru care nu s-a concretizat, și trebuia să găsim o soluție. În momentul în care a apărut Ordonanța 2 pentru salarizarea în Administrația publică, au fost voci din Ministerul Muncii, Ministerul Educației care au spus că se încadrează și personalul nedidactic pe această ordonanță. Dar, realitatea a demonstrat că lucrurile stau altfel și, de aceea, este nevoie de clarificări printr-un act normativ”.