CONSTANȚA: BISERICĂ SALVATĂ DE FURIA FLĂCĂRILOR; PREOȚII ȘI POMPIERII CRED CĂ FOCUL A FOST PUS INTENȚIONAT

0
1350

Dispeceratul pentru urgențe 112 din Constanța a fost apelat ieri, după lăsarea întunericului, de o persoană care a anunțat că la Biserica Sfântul Mina din municipiu a izbucnit un incendiu, în zona altarului. Trei autospeciale ale pompierilor au ajuns în câteva minute la fața locului, angajații ISU reușind să anihileze în scurt timp flăcările, înainte ca acestea să cuprindă o porțiune însemnată din construcția realizată în întregime din lemn.

Pe parcursul cercetărilor declanșate de polițiști și pompieri, în imediata apropiere a lăcașului de cult a fost găsită o pungă mirosind a motorină, substanță cu care se pare că ar fi fost stropiți și pereții bisericii. Anchetatorii urmează să stabilească exact cum a fost declanșat incendiul și să-l identifice pe presupusul autor al faptei. Din fericire, pagubele sunt foarte mici, flăcările afectând doar o mică porțiune dintr-un perete exterior, la îmbinarea unor grinzi.

Biserica de lemn construită în stil maramureșean este, după părerea enoriașilor constănțeni, cea mai frumoasă din oraș, dar și printre cele mai mari din țară, cu o suprafață de 263 de metri pătrați și o înălțime a turlei de 42 de metri. Preotul paroh al lăcașului de cult, Claudiu Banu, consideră că autorul faptei este ”un om fără minte și fără Dumnezeu” și a mulțumit pompierilor a căror intervenție a salvat biserica ridicată cu atâta trudă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here