ZGONEA SUB CONTROL JUDICIAR, PENTRU CĂ A FACILITAT ANGAJAREA ILEGALĂ A FIICEI AFACERISTULUI BUZOIAN DUMITRU DOBRICĂ ÎN FUNCŢIA DE SUBSECRETAR DE STAT

0
1488

La numai 27 de ani, actuala deputată de Buzău din partea PSD Ionela Dobrică a ocupat succesiv mai multe funcţii importante, atât în cadrul partidului, cât şi importante funcţii publice.

Ionela DobricăLicenţiată în inginerie la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, ea a lucrat până înaintea alegerilor generale din decembrie 2016 ca subsecretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, iar după câştigarea unui loc în Camera Deputaţilor, membră a comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi vicepreşedinte al comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Anterior, ea a ocupat în cadrul PSD Buzău funcţiile de vicepreşedinte şi, ulterior preşedinte al Organizaţiei de Tineret, după ce în 2012, şi-a retras în ultima clipă prima candidatură pentru Camera Deputaţilor.

?????????????????????????????????????????????????????????

Ionela Dobrică este fiica unui fost consilier judeţean buzoian, Dumitru Dobrică, foarte cunoscut pe plan local şi ca important om de afaceri, care de-a lungul ultimilor ani a obţinut numeroase contracte pe bani publici pentru asfaltarea de drumuri în municipiul şi judeţul Buzău. Conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, însă, funcţiile de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională şi, apoi, de subsecretar de stat în acelaşi minister pe care tânăra Ionela Dobrică le-a ocupat între 2013 şi 2016, au fost obţinute ca urmare a unor intervenţii făcute de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Tot DNA afirmă că, în schimbul acestor favoruri, Zgonea a primit importante foloase materiale de la tatăl actualei deputate, omul de afaceri Dumitru Dobrică. Redăm integral, în continuare, comunicatul postat astăzi pe site-ul oficial al DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 15 februarie 2017, față de inculpatul ZGONEA VALERIU – ȘTEFAN, vicepreședinte, în perioada 2010-2012, și ulterior președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României în legislatura 2012-2016, pentru infracțiunea de trafic de influență.

Totodată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de numitul DOBRICĂ DUMITRU, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 și administrator/acționar al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii iulie 2012, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a fost numit în funcția de președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României.
În acest context, începând cu luna iulie 2012, suspectul Dobrică Dumitru i-a promis inculpatului Zgonea Valeriu – Ștefan, iar acesta din urmă a acceptat foloase necuvenite în schimbul intervenției pe lângă funcționarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influență, în vederea numirii unei rude a lui Dobrică Dumitru într-o importantă funcție publică.
Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la suspectul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă de aproximativ 52.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism (excursie de 4 zile la Viena în intervalul 16-19.05.2013) și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.
La data de 22.04.2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23.01.2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

1. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Zgonea Valeriu Ștefan trebuie să respecte următoarele obligații:
a)să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești sau la sediile instanțelor de judecată, ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinței;
c)să se prezinte la Direcția Generală de Poliție a mun. București – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d)să nu părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent;
e) să nu se apropie de celelalte persoane cercetate în cauză și de persoane menționate în ordonanță și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului ZGONEA VALERIU – ȘTEFAN și suspectului DOBRICĂ DUMITRU li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here