VREMEA VA DEVENI GEROASĂ ÎN MARE PARTE DIN ŢARĂ, ÎN URMĂTOARELE 3 ZILE

0
1926

„Vineri, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la această dată, geroasă dimineața în cea mai mare parte a țării, iar noaptea în nord-vest, centru și local în sud și în vest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între – 8 și 2 grade Celsius, iar cele minime între – 15 și – 4 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări în general în regiunile estice, sud-estice și parțial în cele sudice și centrale. Trecător, va ninge slab local în Moldova și izolat în Dobrogea și Oltenia. La primele ore ale intervalului, va fi ceață asociată cu chiciură, în sud, centru și pe arii restrânse în restul teritoriului. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări la munte în special la altitudini mari și pe spații restrânse din partea de răsărit a țării”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Adrian Boariu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

Acesta a adăugat că, sâmbătă, valorile termice vor continua să rămână scăzute pentru această perioadă din an, în special în sudul și sud-estul teritoriului, iar maximele vor oscila între – 4 și 6 grade.

Duminică, estimările ANM arată că valorile termice vor fi negative în Oltenia și în dealurile de vest, în timp ce minimele vor coborî până la – 19 grade Celsius, în depresiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între – 5 grade în Oltenia și – 7 grade Celsius în dealurile de vest, iar cele minime între – 19 grade în depresiuni, zona Carpaților Orientali, și – 1 grad în Banat și Crișana, dar și în sudul Litoralului.

Prognoza pentru București arată că vremea va fi geroasă în nopțile de vineri, sâmbătă și duminică, în timp ce diminețile vor sta sub semnul ceții și depunerii de chiciură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here