ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE SĂRBĂTORITĂ ÎN TOATE ORAȘELE ȚĂRII

0
1237

La împlinirea a 158 de ani de la înfăptuirea, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a Unirii Principatelor Române (cunoscută și ca Mica Unire), autoritățile locale din întreaga țară au organizat numeroase evenimente dedicate zilei de 24 Ianuarie. Președintele României, Klaus Iohannis care a plecat la Strasbourg pentru a susţine un discurs în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a transmis următorul mesaj pe Facebook: ”Unirea Principatelor s-a înfăptuit pentru că voinţa populară a fost auzită, înțeleasă, respectată şi aplicată de politicieni. „Unirea, naţiunea a făcut-o!” spunea Mihail Kogălniceanu. Elitele acelor vremuri au înţeles că binele unei întregi naţiuni este mai presus de intrigi şi interese mărunte. Dar această zi este şi o lecţie a prezentului. Ca şi în trecut, cele mai periculoase amenințări nu vin din afara țării, ci mai ales din interior. Unirea a fost vocea oamenilor curajoși care au crezut în lege şi dreptate. Fiţi încrezători că împreună vom reuşi, că vom avea înțelepciunea de a face ce este corect şi bine pentru viitorul națiunii române. La mulți ani, România!”

Și premierul român, Sorin Grindeanu, a adresat românilor un îndemn la solidaritate cu ocazia zilei de 24 Ianuarie: ”24 Ianuarie reprezintă una dintre cele mai importante date din calendarul acestui popor. Astăzi se împlinesc 158 de ani de la unul dintre cele mai vii momente din istoria neamului românesc: Unirea celor două Principate, Moldova și Țara Românească, în urma alegerii unui singur domn, atât la Iași, cât și la București, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza. 24 Ianuarie 1859 este începutul oficial al statului modern românesc, primul și cel mai important pas către crearea unei Românii a tuturor românilor, dar, în egală măsură, un moment al concordiei. Fără acest prim pas, care a dat românilor un cămin în jurul căruia să se adune, un stat care să-i reprezinte și să-i apere, nimic din ceea ce avea să se întâmple mai târziu nu ar fi fost posibil. Ne mai desparte doar un an de Centenarul Marii Uniri din 1918. În aceste vremuri în care întreaga lume este marcată de schimbări majore, avem în continuare nevoie de solidaritate. Așa cum a fost nevoie în 1859, 1916, 1918 sau în 1989. O solidaritate clădită nu doar în jurul unor persoane sau instituții, ci mai ales în jurul unor valori și al unor obiective naționale. Tocmai de aceea, cred că între cetățenii României trebuie consolidate sau chiar reclădite noi punți. Între diversele regiuni ale țării trebuie întărite și înmulțite legăturile astfel încât România să respire într-un ritm unic al dezvoltării. Să îndrăznim să credem în români și în România! La mulți ani întru unitate!”

În toată țara, oamenii s-au prins în hore în piețe și alte locuri publice unde autoritățile au organizat festivități și momente cultural-artistice pentru a evoca importanța Micii Uniri a Principatelor Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here