AFECŢIUNI PE CARE LE POŢI TRATA CU HREAN

0
1407

Gripă, probleme cu nervii, migrene, anemie, bronşită? Toate acestea se pot rezolva cu ajutorul unei singure plante: hreanul. Află cum poți prepara veritabile leacuri din hrean. Forţa de vindecare a hreanului este remarcabilă. Folosit de mult timp în medicina populară, acesta a rămas la loc de cinste şi în zilele noastre. Efectele sale benefice se datorează vitaminelor, mineralelor şi substanţelor cu caracter antibiotic pe care le conţine.

Ce tratezi cu hrean?

Guturaiul şi gripa

Dă rădăcinile de hrean prin răzătoarea mică, pune-le într-un borcan până se umple o treime şi restul completează cu alcool alimentar de 80˚. Lasă amestecul la macerat opt zile, apoi strecoară-l. Ia din maceratul de hrean o jumătate de linguriţă, de 3-4 ori pe zi.

Anemia şi litiaza renală

Pune într-un litru de vin roşu 15 linguri de hrean dat prin răzătoarea fină. Astupă sticla şi lasă amestecul la macerat vreme de 8-9 zile, după care filtrează. Ia câte 3-4 linguri din acest vin tonic.

Reumatismul şi guta se pot trata cu hrean

Într-o cană de lapte cald adaugă 1-2 lingurițe de hrean. Bea acest amestec pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Ca să fie eficientă, cura trebuie ţinută cel puţin trei săptămâni.

Amestec cu hrean care tratează astmul şi bronşita

Dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, adaugă trei linguri cu miere, amestecă bine şi lasă câteva minute la macerat. Strecoară amestecul cu ajutorul unui tifon. Astfel obţii un sirop. Apoi, pune la fiert cu puţină apă rădăcina rasă, strecoară prin presare, lasă să se răcească şi, la final, amestecă cu siropul obţinut anterior. Se iau câte trei linguri de sirop pe zi.

Hreanul, leac pentru migrenă

Hreanul e un leac bun pentru durerile de cap. Acesta poate înlocui, cu succes, un analgezic. Dă o rădăcină de hrean prin răzătoarea mică şi înveleşte-o în tifon. Ţine cataplasma pe frunte până când apare senzaţia de arsură, apoi îndepărteaz-o.

Paradontoză şi stomatită

În caz de paradontoză, mestecă îndelung hrean crud dat prin răzătoare. Hreanul stimulează puternic circulaţia sangvină la nivelul gingiilor. Pentru stomatită, dizolvă 3-4 linguriţe tinctură de hrean într-un pahar cu apă şi clăteşte gura, zilnic, cu această soluţie.

Ceai pentru afecţiuni ale sistemului nervos şi ale inimii

Adaugă 25 g frunze uscate de hrean la 200 ml de apă fierbinte, lasă acoperit timp de 10-15 minute, după care filtrează. Amestecă infuzia cu 80 g miere, apoi pune amestecul într o sticlă închisă ermetic. Din această infuzie ia câte trei linguri pe zi, câte una după mesele principale, două săptămâni pe lună, timp de trei luni.

Contraindicații ale hreanului

Hreanul este contraindicat în caz de: gastrită, ulcer gastric, enterită acută, nefrită acută, hemoragii interne şi hemoroizi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here