ÎNCET DAR SIGUR, MAȘINILE ABANDONATE DISPAR DIN MUNICIPIUL BUZĂU

0
4177

Autor: Newss.ro

    Polițiștii locali buzoieni au demarat campania de ridicare a mașinilor abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, în centrul orașului au fost identificate, până în prezent, 49 de mașini care erau abandonate de mai bine de un an, pe domeniul public al municipiului Buzău, de către proprietarii lor care sunt cunoscuți ,,însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulaţiei acestora pe drumurile publice, din care rezultă intenţia neechivocă a proprietarilor sau a deţinătorilor legali de a renunţa la exercitarea drepturilor lor asupra vehiculului ” se precizează în comunicatul Poliției Locale Buzău. 27 de proprietari și-au ridicat autoturismele, din parcarile aparţinând domeniului public sau privat ale municipiului, după ce au fost somați de către polițiștii locali buzoieni. Persoanele care în termen de 5 zile de la somare nu își vor ridica mașinile abandonate atunci, ele trebuie să se aștepte la sancțiuni cuprinse între 1000 și 2000 lei. Totodată, autovehiculele respective vor fi ridicate și depozitate în spații special amenajate de către reprezentanții URBIS Serv SRL Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here