ATENȚIONARE METEO PENTRU BUZĂU ȘI ALTE 12 JUDEȚE

0
4536

Autor: Newss.ro

     ANM a emis în urmă cu puțin timp, o informare meteo valabilă în intervalul 07 noiembrie, ora 22:00 – 08 noiembrie, ora 20:00. În această păerioadă, se vor semnala ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori în zona montană înaltă. ,,În intervalul menţionat va ploua pe arii extinse în sudul, centrul şi estul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 şi izolat 30 l/mp.

    Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pe suprafeţe restrânse se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini mari, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul se va intensifica mai ales în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze de 55…60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi temporar 70…80 km/h” se menționează în comunicatul Administrației Naționale de Meteorologie.

   Specialiștii mai anunță că marți, 08 noiembrie între orele 02:00 – 14:00 vor fi ploi însemnate cantitativ în sudul Banatului, vestul şi nordul Olteniei şi în nordul Munteniei, precum şi în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură. Conform meteorologilor cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

     Nici după acest interval ANM nu ne adduce vești bune. Mai exact, ploile vor continua şi în următoarele zile, iar temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că în zilele de 9 şi 10 noiembrie vremea va deveni rece pentru această perioadă din an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here