Autor: Leonard Bunilă
Săptămâna viitoare, în municipiul Buzău, începe operaţiunea de ridicare a mașinilor abandonate pe domeniul public. Urbis Serv se va ocupa de operațiune, împreună cu poliţiştii locali. Hotărârea a fost luată în şedinţa ordinară a Consiliului Local, din septembrie. Autovehiculele ridicate vor fi depozitate pentru o perioadă de 30 de zile într-un depozit al societății. Ulterior, dacă nu vor fi revendicate în cel mult 40 de zile de la identificare, maşinilevor fi valorificate la licitaţie sau la centrele de fier vechi. Pentru că societatea Urbis Serv nu deţine o autospecială cu care să ridice maşinile, a fost închiriată una de la o societate comercială din municipiul Buzău.Potrivit unei statistici realizate de Direcţia de Poliţie Locală, în municipiul Buzău există aproximativ 400 de maşini abandonate pe domeniul public.