TRAFICANȚI DE DROGURI REȚINUȚI DE D.I.I.C.O.T. VRANCEA

0
1631

Autor: Newss.ro

    Opt persoane cu vârste între 23 și 62 de ani, au fost reținute pentru 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de constiuire a unui grup infracţional organizat,  trafic de droguri de risc şi efectuarea fără drept de operatiuni cu produse stiind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Acestea urmează să fie prezentate Tribunalului Vrancea, cu propunerea de arestare preventivă.

      Cei 8 sunt bănuiţi că ar fi vândut droguri pe raza judeţelor Galaţi, Vrancea şi Brăila şi ar fi racolat persoane care să îi sprijine în activitatea infracţională. Rețeaua de traficanți de droguri a fost destructurată în urma unor percheziții efectuate în data de 24 octombrie, de către poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vrancea, procurorii  D.I.I.C.O.T. Vrancea, poliţişti din cadrul de Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galati şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, precum şi jandarmi.

      În urma percheziţiilor au fost ridicate sumele de 5.000 de lei şi 300 de euro, un kilogram de substanţe cu efect psihoactiv, 0,82 de grame de haşis, ţigarete care conţineau droguri, confecţionate artizanal, un grinder şi un mini-cantar electronic, telefoane mobile, laptopuri şi tablete. Cercetările anchetatorilor arată că, ,,în cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015  inculpatul Ciulin Toma-Nicuşor a efectuat fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, pe care le-a procurat, transportat,  livrat,  pus în vânzare şi  depozitat către diferite persoane de pe raza judeţului Vrancea, în aceeaşi perioadă desfăşurând şi activităţi de trafic de droguri în sensul procurării, deţinerii şi comercializării de astfel de substanţe interzise atât pentru consum propriu cât şi pentru vânzare.

      În această actvitate infracţională inculpatul Ciulin Toma-Nicuşor a fost ajutat şi de către mama sa, inculpata Ciulin Elisabeta, care atunci când fiul ei se afla internat într-un spital de psihiatrie, dar nu numai, a vândut în locul acestuia substanţe etnobotanice către diferiţi consumatori cu suma de 15-20 lei pliculeţul. S-a reţinut că inculpatul Ciulin Toma-Nicuşor s-a aprovizionat de la membrii unui grup infracţional organizat constituit din inculpaţii Seranfir Adrian-Constantin zis „Ciungu”, Apostol Neculai zis „Cobra” şi Feraru Tudor-Cristian, precum şi de la membrii unui alt grup infracţional organizat (care nu avea legături cu primul) constituit din inculpaţii Lescae Ionuţ-Cosmin, Manole Liviu şi Neamţu Ionela-Oana care procurau, deţineau, ambalau, transportau, distribuiau şi vindeau produse etnobotanice către mai mulţi consumatori de pe raza judeţelor Galaţi, Vrancea şi Brăila.

    Inculpatul Seranfir Adrian- Constantin, în calitate de lider al grupului infracţional organizat a desfăşurat  activităţi de producere, ambalare, transport, deţinere, comercializare de substanţe psihoactive, aceste activităţi realizându-se prin intermediul celorlalţi doi inculpaţi Apostol Neculai şi Feraru Tudor-Cristian, toţi trei având scopul de a comercializa substanţe etnobotanice cu sume cuprinse între 10-15 lei gramul în scopul obţinerii de venituri. Inculpatul Seranfir Adrian-Constantin a desfăşurat activităţile infracţionale în stare de arest la domiciliu, fiind trimis în judecată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Galaţi pentru săvârşirea aceloraşi gen de infracţiuni” se menționează în comunicatul DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here