Autor: Newss.ro
Campioana României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti a remizat duminică, 25 septembrie, în deplasare, cu echipa daneză TTH Holstebro, scor 32-32. Finalul partidei a fost unul dramatic. Echipa antrenată de Eliodor Voica era condusă în minutul 57, cu 30 la 28, dar a reușit trei goluri consecutive, preluând astfel conducerea, 30-31. Bucuria românilor nu a durat însă prea mult. Când mai erau 47 de secunde de joc, danezii au egalat, scorul fiind 31-31.
Dinamoviștii au preluat din nou conducerea cu 8 secunde înainte de fluierul de final al partidei, însă după un fault comis de Dan Savenco, echipa Holstebro primește o aruncare de la 7 metri, fructificată de altfel de către Karlsson, care a adus egalarea, meciul încheindu-se cu scorul de 32-32. Elevii lui Eliodor Voica vor avea joi, 29 septembrie o misiune extrem de dificilă, când o vor întâlni la București, pe campioana Ucrainei, Motor Zaporoje.