În ședința extraordinară a Consiliului Județean Buzău, astăzi, a fost adoptat bugetul județului Buzăului pe 2025. Chiar dacă, după ultimele calcule, este cu 15% mai mic față de cel din 2024, bugetul pare să fie unul satisfăcător.
Președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, spune că cei mai mulți bani sunt alocați investițiilor aflate în derulare, dar și cele planificate.
Mai puțini bani au fost alocați pentru cheltuielile de funcționare a Consiliului Județean Buzău dar și a instituțiilor aflate în subordine sa.
La bugetul județului Buzău sunt incluse subvențiile de la bugetul de stat – în valoarea de 10 milioane de lei – pentru finanţarea programului național de investiții „Anghel Saligny”, dar și banii pentru finanţarea programului național de dezvoltare locală – peste 36 milioane de lei.