Debutul lunii martie vine cu vești proaste pentru șoferii buzoieni, dar și pentru cei ce tranzitează drumurile din județ. Mai exact, sistemul de radare e-SIGUR a fost pus în funcțiune și în județul Buzău, chiar de la 1 martie. Vorbim despre acele radare care au fost amplasate în zonele cu risc crescut de accidente, care vor înregistra activitatea din trafic. Imaginile respective vor fi analizate de către polițiști, iar amenzile vor fi trimise prin plic la domiciliul celor care depășesc viteza.
Astfel de radare fixe de ultimă generație, care fac parte din sistemul de supraveghere a traficului rutier E-Sigur, au fost amplasate pe unele autostrăzi, iar mai nou, la începutul acestei luni, sistemul a fost amplasat și pe DN2 E 85, la limita dintre județul Ialomița și municipiul Buzău. Aceasta este o zonă unde, în mod frecvent, se înregistrează accidente grave.
Pe același tronson, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a prevăzut ca sistemul de benzi 2+1, care există deja pe raza județului Ialomița, să se extindă și pe tronsonul Ialomița-Buzău. Polițiștii rutieri sunt de părere că acest lucru va contribui la o creștere a vitezei de deplasare. Tocmai din acest motiv, ei văd extrem de necesară implementarea sistemului e-SIGUR, mai ales în localitățile Mihăilești, Limpeziș și Costești.