Programele ”Tomata”, ”Usturoiul”, ”Rabla pentru tractoare” vor continua și în 2025, însă vor suferi modificări în ceea ce privește sistemul de finanțare sau de depunere, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
”Anul acesta schimbăm sistemul de finanțare al Programului Tomata. Am fost deja în două bazine legumicole din România și am discutat cu fermierii. Va fi programul ‘Tomata și alte legume în spații protejate’ și vom finanța fiecare mie de metri pătrați cu 1.500 de euro. Asta înseamnă că un fermier care are 5.000 de metri pătrați poate lua 7.500 euro, nu doar 3.000 de euro, dar vreau să încurajăm să cultive și celelalte legume. Vorbim aici de spanac, salată, ceapă verde, ardei kapia, ardei gras, ardei Bianca. Sunt mai multe legume pe care le-am stabilit cu fermierii”, a precizat Florin Barbu.
El a explicat că fermierii vor fi obligați, în funcție de suprafața pe care o dețin, să cultive și alte legume, nu doar tomate, astfel încât să existe legume românești pe tot parcursului anului, nu doar tomate în anumite perioade și în cantități foarte mari.
Chiar dacă importurile sunt încă la un nivel ridicat, mai ales în extrasezon, Barbu a precizat că în ultimii ani a crescut producția internă, dar și consumul, iar anumite bazine legumicole din România au ajuns să exporte tomate.
”Prin programul ‘Tomata’, pe lângă faptul că au crescut cantitățile, a crescut și consumul pe cap de locuitor, dar a crescut și cantitatea exportată. Există un bazin legumicol din România unde 70% din tomatele realizate în acel bazin pleacă către export. E un lucru bun pentru fermieri, deși importul crește în anumite perioade, mai ales în extrasezon”, a subliniat șeful MADR.
În ceea ce privește Programul ”Usturoiul”, și acesta va continua în 2025 cu o modificare și anume: cantitățile obținute să ajungă direct către unități de vânzare, către cooperative sau direct în procesare.
Pe de altă parte, Florin Barbu a subliniat că în 2025 vor apărea modificări și la ”Rabla pentru tractoare”, un program pentru fermieri derulat prin Ministerul Mediului.