KLAUS IOHANNIS A PLECAT DE LA COTROCENI

0
199

Președintele demisionar, Klaus Iohannis, a predat astăzi cheile de la Palatul Cotroceni, în cadrul unei ceremonii fără fast.

Tot de astăzi, interimatul în funcția de șef al statului va fi asigurat, conform Constituției, de președintele Senatului, Ilie Bolojan.

Acesta a fost primit la Palatul Cotroceni de fostul preşedinte Klaus Iohannis, unde a avut loc predarea oficială a mandatului de președinte al României.

Ceremonia militară dedicată încheierii mandatului unui președinte al țării s-a desfășurat pe platoul Marinescu din curtea Palatului Cotroceni. Klaus Iohannis a trecut în revistă garda si a salutat, pentru ultima oară, militarii Brigăzii 30 Gardă.

La ceremonia de predare-primire nu a participat niciun alt demnitar și nici soția fostului președinte, Carmen Iohannis.

Klaus Iohannis a fost ales șef al statului în două mandate. Ultimul său mandat ar fi trebuit să se încheie la 21 decembrie 2024, însă Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale și a decis ca Iohannis să rămână la Cotroceni până la alegerea unui nou președinte.

Șeful statului și-a dat luni demisia din funcție, în contextul în care în Parlament se pusese în mișcare procedura de suspendare a sa din calitatea de șef al statului.

Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea atribuții limitate. El nu poate adresa Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme ale națiunii, nu poate dizolva Parlamentul și nici nu poate convoca referendum pe problemele de interes public.
Ilie Bolojan va  asigura interimatul la Palatul Cotroceni până la alegerile prezidențiale din luna mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.