România e o destinaţie atractivă pentru străini. Aproape 2 milioane şi jumătate de turişti din alte ţări ne-au vizitat ţara anul trecut, potrivit datelor oficiale.
Cei mai mulţi străini au preferat să ajungă în ţara noastră cu maşina însă o creştere importantă a înregistrat şi transportul aerian care a depăşit nivelul dinainte de pandemie.
Cei mai mulţi străini au venit din Germania, Italia şi Israel. Aproape 20 la sută au venit cu avionul. De altfel, numărul pasagerilor l-a depăşit pe cel dinainte de pandemie cu 12 procente şi a fost mai mare şi faţă de 2023.
De când suntem în Schengen, agenţiile au mai multe solicitări din zone extra-comunitare.
Anul acesta, un tour operator israelian va aduce 5000 de turişti pe litoralul românesc şi 8000 în Brasov. O companie aeriană va opera zboruri charter pe ruta Tel Aviv-Braşov şi retur.
Anul trecut cele mai vizitate 10 destinații din România au fost Capitala, Constanța, Brașov, Cluj, Prahova, Bihor, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Mureș.