VICTORIE URIAȘĂ PENTRU GLORIA BUZĂU

0
247

Victorie uriașă pentru Gloria Buzău, în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Echipa din Crâng s-a impus clar, 3-0, în fața Unirii Slobozia, o altă formație nou-promovată și aflată în subsolul clasamentului.

Buzoienii au avut primele două ocazii, prin Budescu, în minutele 11 și 21, însă șuturile acestuia nu și-au atins ținta. Către finalul primei reprize, ialomițenii au ratat o mare ocazie prin Afalna. Acesta a tras sec la colțul scurt, însă portarul Gloriei, Lazar, a respins cu un reflex providențial.

Oaspeții au început bine și repriza a doua și puteau da lovitura prin Purece. Acesta a șutat, de la 16 metri, însă mingea a lovit transversala. Gloria a deschis scorul, oarecum neașteptat, în minutul 57. Ișfan a pătruns în careu și a încercat să centreze, însă mingea a luat  o traiectorie perfectă și a poposit în vinclul porții.  În minutul 72, Unirea a avut și ea o marea ocazie să egaleze. Yusov a reluat cu capul din șase metri, dar s-a opus din nou Lazar. Buzoienii s-au desprins pe tabelă, în minutul 75, prin Tavares care a înscris șut sec printre picioarele portarului. Pe final, în minutul 86, conturile au fost închise de Jipa, care a marcat elegant, din interiorul careului.

În urma acestei victorii, Gloria acumulează 19 puncte și, deși a rămas pe ultima poziție a clasamentului, poate spera la o revenire în finalul sezonului regular.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.