MAI PUȚINE CULTURI DE CARTOFI

0
189

Cartoful rămâne unul dintre alimentele de bază ale românilor. Cu toate acestea, tot mai mulți fermieri au renunțat să-l mai cultive din cauza costurilor cu semințele, care s-au dublat în ultimii an. Și forța de muncă a devenit tot mai scumpă și mai greu de găsit, reclamă producătorii. În aceste condiții, în piețe și magazine ajunge tot mai multă marfă din import. Iar prețurile sunt pe măsură.

În România, numai în decurs de cinci ani, suprafața pe care s-au cultivat cartofi a scăzut la mai puțin de jumătate. Iar recoltele au ajuns să fie de aproape trei ori mai mici, arată statisticile oficiale.

Producția internă mai acoperă doar jumătate din necesarul de consum. În piețe, kilogramul de cartofi se vinde și cu 5 lei. Comercianții spun că nici vânzările nu mai sunt la fel de mari ca în anii trecuți.

Reprezentanții asociațiilor de producători susțin  că suprafața cultivată pentru care se încasează subvenții e mai mică decât cea din statisticile oficiale.

În realitate, în România sunt 32.000 de hectare. Fermierii au înlocuit această cultură cu porumb, soia, cereale.

Oficiali din ministerul Agriculturii au precizat că programele de sprijin pentru producătorii de cartofi vor continua și anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.