Este anchetă la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău în cazul profesorului de religie Aurelian Damian, care la începutul lunii decembrie le-a vorbit elevilor la oră despre legionarism și despre discursul lui Călin Georgescu, la acel moment candidat la alegerile prezidențiale. Profesorul de religie de la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, considerat cel mai prestigios liceu din județ, a stârnit controverse după ce, la clasă, a susținut că interzicerea Mișcării Legionare în România este „greșită” și a încercat să pună această organizație într-o lumină favorabilă. De asemenea, preotul Aurelian Damian a pledat în fața elevilor pentru candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, încălcând legislația care interzice manifestările politice în instituțiile de învățământ.
Într-o investigașie Recorder, elevii pot fi auziți atrăgând atenția profesorului că Mișcarea Legionară este interzisă prin lege. Cu toate acestea, Aurelian Damian a susținut că interdicția este „în mod fals” aplicată și că elevii ar trebui să își formeze propria opinie critică. Profesorul a justificat abordarea subiectului în virtutea „autonomiei personale”.