2024 a fost un an plin pentru pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău. Echipajele ISU Buzău au intervenit în peste 10.240 de situații de urgență, având un timp de răspuns mediu de 11 minute, în cazurile SMURD și de aproape 18 minute, în cazul altor intervenții.
Tot anul trecut, pompierii buzoieni s-au confruntat și cu situații în care au fost puși degeaba pe drumuri. Astfel, în 360 de cazuri echipajele ISU au fost întoarse din drum sau nu au fost necesare intervenții.
De asemenea, au existat și 48 de alerte false, care, deși nu au avut un impact direct asupra intervențiilor, au consumat inutil resursele și timpul echipajelor de pompieri.