Al treilea modul din anul școlar a început cu emoții pentru liceenii din anii terminali. Cei aproape 150.000 de viitori absolvenți vor ajunge, în premieră, la sfârșitul acestei luni, în fața comisiei de examinare pentru probele orale ale Bacalaureatului.
Rezultatele probelor de competențe, respectiv, română,limbă străină și competențe digitale, sunt exprimate prin calificative – majoritatea, foarte bune. Ministerul Educației le oferă astfel absolvenților o diplomă suplimentară, pe care angajatorii nu pun însă mare preț, pentru că o au toți cei care trec BAC-ul.
Mai greu va fi pentru directorii de școli, nevoiți să armonizeze, timp de două săptămâni, susținerea probelor orale, în care sunt implicați mulți profesori și pentru care e nevoie de săli disponibile, cu orarul claselor mai mici.
Probabil că în unele zile programul va fi scurtat la 2-3 ore, iar în altele suspendat.
Și probele scrise ale Bacalaureatului vor fi date cu două săptămâni mai devreme. Odată, pentru a evita perioada cu temperaturi ridicate, și apoi pentru a elibera mai devreme diplomele de bac. De care au nevoie absolvenții care pleacă la universități de afară.
Pe 30 iunie vor fi publicate rezultatele finale ale sesiunii de vară. A doua șansă a rămas tot la jumătatea lunii august.