În luna decembrie, alocațiile copiilor vor fi plătite în avans. Deoarece 8 decembrie, data la care se virează banii, pică duminică, autoritățile au luat decizia de a plăti alocațiile vineri, pe 6 decembrie.
Astfel, copiii se vor putea bucura de bani mai devreme cu două zile decât în mod obișnuit. De anul viitor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a promis o majorare a alocațiilor cu 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Creșterile ar urma să aibă efect din luna ianuarie 2025, de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități. De asemenea, copiii cu vârsta de peste 2 ani vor primi 323 de lei pe lună.
Astfel, 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială.
Alocațiile au fost majorate şi în ianuarie 2024, cu 13,8%. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 9 noiembrie 2023, legea care aprobă ordonanța de urgență a guvernului prin care alocația de stat este actualizată anual, automat, cu rata medie a inflației.